Executivul avertizează că nefinalizarea investițiilor în derulare, în paralel cu deschiderea unor șantiere noi, ar duce la degradarea lucrărilor deja efectuate, ceea ce ar însemna o utilizare
Atribuirea contractului de modernizare a unui sector de drum județean a fost întârziată de contestația unuia dintre cei șase ofertanți la licitație, nemulțumit de rezultatul procedurii. Lucrările

O autoritate contractantă a fost obligată să continue procedura de achiziție publică pe care o anulase. Licitația vizează atribuirea unui contract pentru execuție lucrări construcții inginerești cu

În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări construcții inginerești au fost depuse ofertele. Valoarea totală a acestui contract este estimată

O mare firmă, ce activează pe piața serviciilor medicale, intenționează să construiască o nouă unitate. Planul de investiții prevede și realizarea de spații cu funcțiuni conexe, amenajarea

Lucrări de extindere a unui corp de clădire, precum și lucrări de amenajări interioare și exterioare sunt prevăzute să fie executate într-unul din marile municipii din țară. Suprafața propusă

Valoarea investiției pentru înființarea în țara noastră a unui nou parc fotovoltaic a fost estimată la o sumă ce depășește 15 milioane euro. Proiectul este propus de către întreprinzători români

Proiectele unor antreprenori locali, investitii necesare pentru dezvoltarea firmelor pe care le dețin, parcurg ultima etapă dinaintea obținerii autorizației de construire. Documentația unuia dintre

Cunoscuți dezvoltatori imobiliari vor construi o clădire cu 12 niveluri într-o localitate din apropierea municipiului București, pe un teren format din trei loturi ce vor fi alipite. Viitoarea

O instituție de învățământ din țară intenționează să construiască mai multe spații pentru activități sportive și de recreere. Totodată, această investiție prevede și execuția unor lucrări de

Nhood a achiziționat întregul capital social al SCC France, companie de property management activă și în Italia și Spania.Tranzacția, anunțată de Nhood ca parte a construirii unui grup integrat

Dezvoltatorul imobiliar 1Development a anunțat începerea lucrărilor de construcție pentru Nordului 50, o reședință exclusivistă de tip boutique. Proiectul va include 29 de apartamente și două

Un nou val de neliniște în sectorul infrastructurii de transport a fost provocat de rectificarea bugetară. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pierdut circa 1,85 miliarde lei per

Alexandru Nazare, ministrul FinanțelorȚinta de deficit de 8,4% din PIB, stabilită prin rectificarea bugetară, menține ridicat nivelul investițiilor.Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a

O tranzacție importantă pe piața de birouri din București a fost finalizată și, ca urmare, o clădire premium situată în Piața Victoriei și-a schimbat proprietarul.Contractul de vânzare-cumpărare

Germania folosește o parte din resursele financiare create prin reformele sale fiscale „tabu” pentru a sprijini cheltuielile curente, în loc să le direcționeze integral către infrastructura

Locuitorii din zona metropolitană a municipiului București vor avea la dispoziție noi spații comerciale. Proiectul de dezvoltare imobiliară, ce vizează realizarea unei galerii comerciale cu peste 5
Investitori străini pregătesc realizarea de noi proiecte pe piața energiei regenerabile din țara noastră. Astfel, vor fi înființate parcuri fotovoltaice în cadrul unor proiecte a căror valoare

O nouă etapă dintr-un proiect major de construcții inginerești urmează să fie implementată. Proiectul are valoarea estimată de 140 milioane euro. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează

Proiectele de dezvoltare imobiliară, ale unor investitori locali, au ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Una dintre documentații prevede edificarea a trei blocuri cu

Un antreprenor din provincie a pregătit proiectul de construire în București a unui ansamblu imobiliar. În această fază va fi edificat un bloc cu 12 niveluri ce va cuprinde atât locuințe colective

- Parcare subterana privata, propusa in Bucuresti
- Costul unei variante ocolitoare s-a majorat dupa revizuirea SF
- Industria otelului: Practici comerciale neloiale si costuri ridicate ale energiei

- Viitoare galerie comerciala, cu spatii de inchiriat, langa Capitala
- Peste 11 mii mp de noi spatii comerciale, intr-un parc retail din provincie
- Peste 11 mii mp de noi spatii comerciale, intr-un parc retail din provincie
- Costul unei variante ocolitoare s-a majorat dupa revizuirea SF
- First Property Group vinde clădirea de birouri Dr. Felix 87 din București