Escaladarea tensiunilor militare dintre Iran, Statele Unite și Israel, precum și închiderea Strâmtorii Hormuz, au început să afecteze direct sectorul fierului și oțelului prin creșterea costurilor
Banca americană Goldman Sachs a majorat miercuri prognoza medie de preț pentru petrolul Brent în al doilea trimestru al anului 2026 cu 10 dolari, până la 76 dolari pe baril, iar pentru WTI cu 9
Consiliul Concurenţei analizează achiziționarea a 50% din capitalul social al Renovatio Engineering SRL și a subsidiarei acesteia, ÎCS Energo Continent SRL, Moldova, de către Greenvolt
Un mare producător din țară va investi în edificarea unui ansamblu de hale pentru extinderea uneia dintre unitățile pe care le deține. Suprafața construită nou-propusă depășește 10 mii mp. Acest
Proiectul de dezvoltare a unui nou ansamblu imobiliar a fost pregătit pentru a fi realizat în apropierea unui mare municipiu. Planul de investiții prevede realizarea a 170 de unități locative
Mai multe oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări reabilitare construcții inginerești. Valoarea totală a contractului este
Coresi Business Campus, deținut de către Ceetrus, se va extinde în a doua jumătate a acestui an cu o nouă clădire de 11.000 mp închiriabili.Proiectul reprezintă faza a patra de dezvoltare a
Constructorii pot începe activitățile pregătitoare execuției, precum organizarea de șantier și amenajarea drumurilor tehnologice pe loturile 1D Joseni – Ditrău și 2A Ditrău-Grințieș ale autostrăzii
129 de apartamenteBlocurile T1, T2 și T3Dezvoltatorii Gama Residence anunță lansarea unei noi etape rezidențiale în Popești-Leordeni, pe Șoseaua Olteniței nr. 11 E, F și G, consolidând una dintre
Au fost modificate intervențiile ce urmează să fie realizate pe o secțiune a unei autostrăzi importante. Astfel, vor începe lucrări cu valoarea de aproape 18 milioane euro. Durata de execuție a
Lucrări pentru modernizarea unor străzi de pământ și asigurarea utilităților sunt prevăzute să fie executate într-un mare municpiu, Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce
Vicepremierul Oana GheorghiuRomânia se află într-un punct de cotitură, în care modelul de creștere bazat pe consum și costuri competitive ale forței de muncă își arată limitele, iar tranziția
Închiderea strâmtorii Hormuz de către Iran afectează piețele energetice globale, Asia fiind așteptată să se confrunte cu cele mai mari probleme, potrivit cnbc.comUn comandant superior al Gărzilor
„Măsurile de reducere a deficitului nu trebuie să afecteze companiile românești din sectorul construcțiilor. Când investițiile publice scad cu peste 30%, efectele sunt imediate: firmele se închid
Firma Construcții Erbașu a dat start lucrărilor la noul centru al Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.Acesta este un proiect prin care excelența medicală a
Ministrul Finanțelor, Alexandru NazareÎn preajma finalizării dezbaterilor pentru legea bugetului de stat pe 2026, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dat asigurări că investițiile se vor
Fluidizarea traficului pe Valea Prahovei devine mai realizabilă pe măsură ce prinde contur Centura Comarnic.Ritmul de lucru se menține susținut pe acest șantier, constructorul Frasinul
Orice constructor cu experiență știe că există două categorii de cheltuieli pe șantier: cele care se văd în deviz și cele care nu se văd, dar care apar oricum. O betonieră care se strică în
O situația paradoxală este semnalată pe piața forței de muncă. Pe de o parte, asistăm la o creștere a șomajului și la scăderea numărului de locuri de muncă vacante, pe de altă parte, antreprenorii
Ionel Arion, președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie și Servicii Conexe din România (Pro Agro)Afacerile din agricultură au ajuns să fie puse în pericol în
Sectorul turismului se confruntă cu un paradox în ceea ce privește forța de muncă: pe de o parte, companiile sunt nevoite să reducă angajările și chiar să facă disponibilizări din cauza contextului
Giulio Bertola, președintele Federației Patronale a Industriașilor și Antreprenorilor din România (F.P.I.A.R)Există îngrijorări cu privire la tendințele ocupării forței de muncă, având în vedere
Data de 19 martie este termenul stabilit pentru lansarea noii licitații de atribuire a contractului pentru Centura Metropolitană a municipiului Cluj – Napoca.Aceasta după ce autoritatea
Va putea fi semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a Campusului pentru învâtâmânt dual din Sfântu Gheorghe.Contractul a fost lansat în licitație de Municipiul
Cotațiile aluminiului au înregistrat o creștere de 3,3% din cauza îngrijorărilor că o rută de aprovizionare critică pentru producătorii din Orientul Mijlociu ar putea fi perturbată de noul conflict
Prețurile petrolului au crescut la bursele de mărfuri, în timp ce Iranul continuă să lanseze lovituri în Orientul Mijlociu, ca răspuns la atacurile în desfășurare ale SUA și Israelului.Cotația
Atacurile americane și israeliene asupra Iranului și represaliile iraniene vor duce la creșterea prețurilor la gaze, a estimat compania olandeză Gasunie, relatează NL Times. În același timp
O clădire cu locuințe, precum și construcții anexe urmează să fie edificate în Capitală, proiectul de dezvoltare imobiliară fiind pe cale să obțină autorizația de construire. În plus, planul de
Pe două tronsoane de drumuri județene sunt prevăzute să fie executate lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 24,5
Mai multe asocieri de firme concurează pentru atribuirea unui contract de lucrări de construcții nerezidențiale, a cărui valoare totală este estimată la peste 17 milioane de euro. Finanțarea se
Mai multe lucrări de construcții urmează să fie realizate într-un mare oraș, pentru modernizarea unor pasaje pietonale, precum și a unui tronson de stradă. Conform indicatorilor tehnic-economici
Un tronson de drum județean urmează să fie reabilitat și modernizat, valoarea investiției fiind estimată la aproape șase milioane de euro. Edilii județului au aprobat recent documentația de avizare
Unul dintre terminalele de pasageri ale unui mare aeroport urmează să beneficieze de ample lucrări de modernizare și recompartimentare, lucrări a căror valoare a fost estimată la aproape 12
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești, a cărui valoare totală este estimată la aproape 34 de
Gestionarea apei într-o gospodărie implică soluții tehnice adaptate nevoilor reale, iar pentru locuințele cu puțuri, rezervoare sau zone predispuse la acumulări de apă, o pompa submersibila devine
Directorul general ADR Centru, Simion CrețuÎn cadrul contractelor de finanțare semnate de ADR Centru au fost situații diferite, în funcție de tipuri de beneficiari (UAT, IMM), tipuri de
O validare internațională a implementării standardelor ISO 19650 în proiectare, execuție și managementul securității informațiilorDescarca articolulÎn sectorul construcțiilor
Marcel Ioan Boloș, director general al ADR Nord-VestStatul român începe, la nivel administrativ și strategic, pregătirile pentru implicarea în procesul de reconstrucție a Ucrainei, iar regiunea
ADR Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud- Muntenia 2021–2027 şi Organism Intermediar pentru Programul Tranziţie Justă 2021–2027, a efectuat, anterior
La nivelul Programului Regional Sud-Vest Oltenia au existat, înainte de emiterea instrucțiunii MIPE, situații în care au fost acordate plăți în avans peste limita de 30% din valoarea
- ADR Nord-Vest: Limitarea avansului este o noutate doar pentru contractele cu beneficiarii privati
- Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii: Autoritatile contractante, care au interpretat eronat legea, au generat probleme extrem de serioase constructorilor
- revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2026
- Cum va fi anul 2026 in constructii?
- Contracte blocate de limitarea avansului la 30% si impunerea garantiei de avans
- (VIDEO) Cât te poate costa o decizie greșită în imobiliare
- Numar in scadere al cladirilor rezidentiale autorizate in ianuarie
- Vor intra in vigoare noile reglementari noi privind telecomuncatiile in cladiri
- Ministerul Transporturilor va plati esalonat drepturilor salariale castigate in instanta
- Dizolvarile de firme din constructii au crescut cu peste 27% in ianuarie
